ANTON HOLBAN

10 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937

119 ani de la nașterea lui Anton Holban.

Anton Holban, scriitorul, romancierul și eseistul român, a fost considerat unul dintre înnoitorii romanului românesc. Redescoperit apoi și luat drept model înca de la sfârșitul anilor ’60, posteritatea critică a nepotului lui Eugen Lovinescu se dovedește deosebit de generoasă. Moartea prematură, la 35 de ani, a lui Anton Holban, foarte cunoscut ca romancier (O moarte care nu dovedește nimic, Ioana și Jocurile Daniei sunt cele mai comentate cărți ale sale), dar și ca eseist, i-a lăsat nuvelele nepublicate. Totuși, la un an de la deces, toată opera nuvelistică a fost adunată și publicată postum în volumul Halucinații.

„Evocator subtil de climate sufletești și pictor impresionist al peisajelor străbătute în călătoriile sale, fie că e vorba de cromatica mării și orășelelor Normandiei, de pitorescul balcanic al Cavarnei și al Balcicului, de monumentele Parisului și ale Egiptului, de Alpii francezi sau de Carpații românești, Holban nu a compus mari simfonii narative «în căutarea timpului pierdut». A fost, în schimb, un maestru al «muzicii de cameră» și al detaliilor semnificative (ca în prozele lui Proust din Les plaisirs et les jours (Plăceri și zile])[…] Deseori excepțională, proza scurtă a lui Holban e cea mai prețioasă «colecție de sunete» a neliniștitei, artisticei, prematur întreruptei sale existențe.“

Paul Cernat

Biografia lui Anton Holban:

Anton Holban este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din romane. Urmează școala primară la Fălticeni. După despărțirea părinților, la 26 ianuarie 1912, copilul crește în casa Lovineștilor.

În perioada1918-1919, se pare că are primele încercări poetice, care au fost pierdute.

Își continuă studiile la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, alegându-și ca specializare limba și literatura franceză.

În 1922, într-o excursie studențească, organizată la Curtea de Argeș, se împrietenește cu colega sa Nicoleta Ionescu, prietenie ce va sta la baza romanului O moarte care nu dovedește nimic.

În 1924, este scutit de satisfacerea serviciului militar pe motive de sănătate. Vizitează mânăstirile din nordul Moldovei. În noiembrie, Anton Holban debutează în revista „Mișcarea literară„, condusă de Liviu Rebreanu, cu articole despre monumentele de artă românească veche, recenzii, dări de seamă.

Licențiat în limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București, doctorat nefinalizat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se reîntoarce în Franța pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui d’Aurevilly. Revine în țară peste alți doi ani, și, în 1928, fără a-și fi luat doctoratul și e numit profesor la Liceul de Băieți „V. Alecsandri” din Galați.

Tot în 1928, dă Teatrului Național din București piesa Oameni feluriți pentru reprezentare.

În 1929, apare în „Gazeta literară” un fragment din Romanul lui Mirel, care apare apoi, în volum, la editura „Ancora„. Calatorește din nou în Franța.

În 1930, are loc premiera piesei Oameni feluriți, scrisă la 19 ani, pe scena Teatrului Național din București. Începe colaborarea la „Vremea„, iar piesa Oameni feluriți obține premiul „AL Gh. Florescu” al Societății Autorilor Dramatici, în valoare de 25 000 lei.

La 21 februarie 1931 se căsătorește cu Maria Dumitrescu, prototipul eroinei romanului Ioana. Apare romanul O moarte care nu dovedește nimic care se bucură de un mare succes. Predă la Seminarul Cernica.

O moarte care nu dovedește nimic
„Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu uşurinţă cu mintea şi unde plasasem numai cu imaginaţia sute de romane a căror acţiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărţile,
cărţile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legaţii, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile.
Ziua plecării sosi, şi mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine şi acum nu ştiam ce să-i vorbesc.
(Poate pentru că mă obseda ideea că despărţirile trebuiesc întovărăşite de suspine şi de vorbe.) Şi am schiţat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărţi de cineva drag nu te pricepi să-i vorbeşti, tocmai pentru că ai prea multe de spus”. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniştesc, văzând-o indiferentă?
În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) şi despărţirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni.
Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, şi seara adorm istovit de atâta goană prin muzee şi pe străzi.
De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, aşa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conştiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu-i de lucruri care probabil n-o interesează. De pildă, într-o scrisoare nu i-am spus decât de Sainte-Chapelle. Despre mine şi despre dânsa nimic, doar un “dragă“ la început şi “sărutări” la urmă. Aşa îşi scriu
îndrăgostiţii şi acestea sunt mijloacele de a întreţine focul nestins? …”

O moarte care nu dovedește nimic, de Anton Holban

În 1932, apare volumul Parada dascălilor (Ed. Cugetarea). Începe să colaboreze la „România literară” și la revista „Azi”, condusă de Zaharia Stancu. În „România literară”, publică un studiu intitulat, Viața și moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu. În decembrie, participă la simpozionul organizat de Asociația Criterion pentru comemorarea lui Proust. Anton Holban a vorbit mult pe tema „Suferințelor lui Swann”. Se împrietenește cu Mircea Eliade, iar în decembrie se desparte de Maria Dumitrescu.

În aprilie 1934, scriitorul face o călătorie în Egipt. Publică însemnări de călătorie în „Vremea„.

În „Revista Fundațiilor Regale” se publică nuvela Bunica se pregătește să moară. În decembrie, apare romanul Ioana, la Editura „Panteon” din Brad. Primește mențiune pentru piesa într-un act, Rătăciri.

În 1935, este ales membru activ al Societății Scriitorilor Români. Participă la diferite șezători literare, organizate la Sf. Gheorghe, Călărași,Lugoj, Cernăuți.

În 1936, în momentul în care lucrează la romanul Jocurile Daniei, starea sănătății lui A. Holban se înrăutățește.

La 15 ianuarie 1937, Anton Holban moare în spital, la București, ca urmare a unei operații nereușite. Urna funerară este depusă în cavoul familiei Lovinescu, de la Fălticeni.

Romanul Jocurile Daniei, rămas în manuscris, a fost publicat postum mult mai târziu.

Jocurile Daniei
„Cu frenezie m-am apropiat de Dania. În definitiv, a trecut foarte puțin timp de când o cunosc, abia câteva luni, și sunt între noi intimități foarte înaintate. Sunt întreprinzător. Mai ales, ținând seama că întâlnirile noastre sunt rare. Totodată, ea este timidă, n-are nici o îndrăzneală: lasă timpul să treacă. Temperament oriental. Orele și zilele lunecă peste ea fără să facă vreo reflecție despre trecerea lor. Când îi atrag atenția, o cuprinde o grabă, binefăcătoare pentru mine, dar nenaturală. Totuși, pare ciudat, la început ea a avut curajul să se apropie de mine. Mă aștepta de prea multă vreme ca să mai fie timidă, aproape a pus mâna pe mine și mi-a spus pe nume chiar la începutul cunoașterii, atât de repede că am rămas pe gânduri, oricât ar fi părut ea de curată. M-a așteptat înainte de a-mi cunoaște chipul. Este fantastic ce lipsită de orice realitate e mintea ei. Existam pentru ea ca o fantomă. O impresionase cele ce scrisesem, cu toate că porneam de la o experiență pe care n-o avea. De câte ori era liberă, rar, mă imagina. Odată a ieșit pe stradă… ca să mă întâlnească ! La un concert, la fel. Bineînțeles, numai locul unde m-ar fi putut găsi îi era suficient, sau locul unde presupunea că m-ar putea găsi. Cred că aceste avalanșe sentimentale către mine aveau epoci. O obseda altceva un timp sau pleca în străinătate: atunci uita complect. Cine știe ce eveniment neînsemnat mă readucea în mintea ei. …”

Anton Holban

Opera lui Anton Holban:

Nuvele:

Bunica se pregătește să moară (o nuvelă în care eroina este chiar bunica sa, mama criticului Eugen Lovinescu), publicată în „Revista Fundațiilor Regale”, 1934, nr. 11;
Castele de nisip, în volumul colectiv Nuvele inedite, Editura Adevărul, 1935;
Halucinații, nuvele, cu un portret al autorului, Editura Vremea, 1938;
Conversații cu o moartă, ediție îngrijită de Marius Chivu, Editura Polirom, 2005.

Romane:

Romanul lui Mirel, Editura Ancora, 1929;
O moarte care nu dovedește nimic, Editura Cugetarea, 1931;
Parada dascălilor, Editura Cugetarea, 1932;
Ioana, Editura Pantheon, 1934;
Jocurile Daniei (publicat postum, la Editura Cartea Românească, în îngrijirea lui Nicolae Florescu, în 1971).

Memorialistică:

Pseudojurnal. Corespondență, acte, confesiuni, ediție îngrijită de Ileana Corbea și Nicolae Florescu, prefață și note de N. Florescu, Editura Minerva, 1978;