16 | februarie | 2021 | EDUCAȚIA, încotro!?

Foarte multe persoane își pun întrebarea „De ce trebuie să existe oameni necivilizați?”. Ne trezim de foarte multe ori cu prieteni, vecini, indivizi care trec pe lângă noi, și reacționează neașteptat de ridicol. Oare, care ar fi atitudinea pe care trebuie să o adopte cineva, astfel încât să poată îndrepta situația penibilă în care este pus de un „neadaptat„?

Într-adevăr, este greu să educi pe cineva care nu a avut parte, până la momentul respectiv, decât de o educație precară, atât din partea părinților, cât și din partea prietenilor, educatorilor și comunității în care a trăit. Este greu să-l faci să înțeleagă de ce lumea civilizată își dorește anumite reguli de conduită, deoarece lumea lui a fost izolată de realitatea metaforică a vieții. Și, pe de o parte, este de înțeles! Mintea persoanei respective nu poate concepe o viață plăcută, fără injurii, fără exteriorizări penibile, fără demonstrații jenante de forță, fără să urâțească tot ce se află în jurul ei. Într-un fel, nu este de condamnat! Poate, … persoana în cauză trebuie compătimită, nu dezaprobată!

Obiectivul meu nu este acela de a fi „avocatul” oamenilor certați cu legile morale ale traiului în comunitate. Vreau doar să spun că le înțeleg, într-o anumită măsură, comportamentul bizar. Nu sunt de acord cu modul lor de a se „maimuțări„, însă realitatea este că, și acești oameni pot fi aduși pe drumul cel bun.

Cred că cea mai potrivită întrebare ar fi „De ce nu reacționează comunitatea la ieșirile necontrolate și hidoase ale indivizilor în cauză?” …

De frică? Nu cred! Oamenii care își doresc o viață civilizată sunt într-un procent mult mai mare decât ceilalți. Ce le lipsește acestora? … Probabil, COEZIUNEA DE GRUP! Sau, sunt prea indolenți cu ceea ce se întâmplă în jurul lor!?

Le dau dreptate celor care mă vor combate cu ideea că există instituții plătite pentru civilizarea indivizilor certați cu moralitatea. Totuși, în același timp, cred că unitatea oamenilor de rând poate crea o societate ce tinde spre perfecțiune. Cum? … Prin exemple personale, discuții pertinente cu „persoanele grosolane„, într-un cadru civilizat, sau, cel mai bine spus, printr-o demonstrație de inteligență superioară față de acești indivizi. Cred că inteligența poate fi „lozul câștigător” în lupta pentru civilizație, și forța unei instituții ar trebui să fie „scutul de siguranță” al inteligenței!

Problema cea mai mare este LIPSA DE IMPLICARE, atât a comunității, cât și a instituțiilor de forță. Lipsa de comunicare și de colaborare dintre cele două organizații pot crea tocmai reversul a ceea ce ne dorim. Și anume, o societate decadentă, care tinde să se degradeze moral și estetic.

Voi încheia la fel cum am început, printr-o întrebare: „Cum sunteți dispuși să reacționați, voi cei care vă doriți un mediu relaxant și civilizat, la un comportament neplăcut și distrugător în același timp?„

16 februarie 1940 – 29 mai 1979

81 ani de la nașterea lui George Suru.

Poetul George Suru, sentimental cu discreție, invocă mereu o vârstă a adolescenței pure, evoluând într-o natură elementară, necontaminată de civilizația mașinismului.

Biografia lui George Suru:

George Suru (prenumele la naștere: Gheorghe-Cornel), s-a născut la Caransebeș.

În 1958, debuteazăcu versuri în Tribuna.

După studiile medii efectuate în orașul natal, urmează, în 1962, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, terminând-o la Universitatea din Cluj, în 1970. Este profesor suplinitor la Vârciorova și Pietroșița, metodist cultural la Reșița, în perioada 1964 – 1970. Din 1970, pâna la moarte, este profesor în Caransebeș.

În 1967, are loc debutul editorial cu volum Pentru a iubi.

Colaborează la revista Tribuna, Orizont, România literară, Ateneu, Argeș, Ramuri, Luceafărul, cu poezie. Scrie cronici recenzii în Scrisul bănățean și Orizont.

În 1970, scrie volumul de poezii Așteptarea coralilor, continuă în 1972 cu Semnul de taină, în 1976 cu Când dragostea e pasăre cântătoare, iar în 1989, Noaptea semințelor. Poezia este de inspirație mitic-folclorică, alternând cu tentația motivelor livrești și lamento-ul erotic.

În 1986, publică un volum de povestiri pentru copii, Într-un tril doi visători, Mihail și Thor, iar în 1970, obține Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara.

*Într-un tril doi visători, Mihail și Thor, de George Suru*

Circul

Circul este o cascadă de lumină
În care bucuria nu are odihnă,
Ne aruncăm în el de pe ale visuri creste
Și sărutăm inorogul din poveste!
Sub nucul din curte fermecat de porumbei, Mihail și Thor au ridicat un cort. Cortul are culoarea frunzelor, atunci când se aștern sub pașii zânelor. ...

Circul, din volumul Într-un tril doi visători, Mihail și Thor

Poet în descendență blagiană, cu unele note expresioniste, George Suru preia în poezia sa motive predilecte lui Ioan Alexandru sau Gh. Pituț, elogiu al patriei ca spațiu mitic-legendar, sondare a trecutului istoric îndepărtat – totul rostit uneori cu plăcerea descripției fabuloase, dar pe alocuri și în stilul ceremonios-grandilocvent. Poemele, de mari proporții, alunecă în prolixitate, dar se salvează prin fragmente ce recompun un univers agrest și paradisiac, fie în ciclul „dacic” intitulat Noaptea magică (din volumul Când dragostea e pasăre cântătoare, 1976), fie în Semnul de taină (1972).

Motive livrești sunt cultivate într-un limbaj ușor artificios, în poeme ca întoarcerea lui Ulise, Narcis, Caderea lui Icar, Magellan samd., unde discursul dezvoltă în lanț metafore abstracte. Mai autentică e viziunea pan-erotică a liricului din unele texte mai vechi (De dincolo de ploaie, spre pildă, în volumul Așteptarea coralilor, 1970). Nota dominantă rămâne, însă, aceea a inspirației mitic-folclorice, transfigurarea autohtoniei (peisaj, istorie, legendă). În această ipostază, fără a se fi desprins cu totul de modelele contemporane, poezia lui George Suru rămâne notabilă prin solemnitatea viziunii și timbrul grav al meditației. Candoarea acestui univers se regăsește și în fermecătoarele povestiri pentru copii din volumul Într-un tril doi visători, Mihail și Thor (1986), în care proza alternează aleatoriu cu versurile după capriciile ludice ale fanteziei poetului care se copilărește. Evocator al unui topos rural, poetul interiorizează peisajul în volumul postum Noaptea semințelor (1989), scăldat de o melancolie luminoasă.

George Suru se stinge din viață la 29 mai 1979, la Caransebeș.

Opera lui George Suru:

Pentru a iubi, poezii. București, 1967;
Așteptarea coralilor, poezii, București, 1970;
Semnul de taină, poeme, Timișoara, 1972;
Când dragostea e pasăre cântătoare, poezii, Timișoara, 1976;
Într-un tril doi visători, Mihail și Thor, povestiri, cu o prefață de A. Dumbrăveanu, Timișoara, 1986;
Noaptea semințelor, poeme, selecție, crestomație critică și cuvânt înainte de A. Dumbrăveanu, Timișoara, 1989.

La vânătoare de soare

"Ca să mergem la vânătoare de soare,
Ne vom petrece peste umărul stâng o câmpie în floare,
Vom lua cu noi
Și nouăsprezece ploi,
Bine să îl acoperim,
Cum miresmele acoperă un crin. ..."

La vânătoare de soare, din volumul Într-un tril doi visători, Mihail și Thor